Se risipesc iar zorii printre blocuri,
Frânturi de cer se dezgolesc de frici,
Albastrul se-mpletește pe alocuri
Cu șoaptele timide-a lui aici.

Despic din coapsa timpului o știre,
Cuvinte-nfăsurate-n haine gri,
Metehne sângerând într-o nuntire
De îndoieli pe coama lui a fi.

Din depărtări se-aud frânturi de pizmă,
Și-nnegurari se-abat peste oraș,
Pământul se rotește-n neodihnă
Frângându-se-n tornade păgubaș.

De-a valma se adună-n piețe corbii
Să-i  smulgă zilei farmecul gingaș,
Să-i pervetească chitesenta vorbii
Lăsând-o goală pe-al urii zăgaș.

Prin gânduri mi-e atâta gălăgie!
Nuanțe se cuprind, sălbatic joc,
Cu alergări, prezentul vrea să-mi scrie
Noi teoreme prinse-ntr-un deochi.

© Simona Prilogan, Ziua în care au zburat cocorii