Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! (Ieremia 6:16)

Mă caut în vise, și-n doruri mă prind
Prin stele mă caut, departe-n eter,
Prin mine răzbate un murmur stinger
Cu aripi albastre, zâmbindu-mi timid.
Sunt prea obosit… o noapte mai cer,
Sau poate o lună, cu-aleanuri ce-aprind
Bucăți de lumină-ntr-un suflet candid.

Mă caut în vise, dar visele-mi fug
În alte hotare, lăsându-mi deșert
Pe-al gândului mal, un spațiu incert
În care doar zeii de azi construiesc
Iluzii meschine și robii-și hrănesc.
E forfotă mare, cuvintele curg,
Și-atâta pustiu se strecoară-n insert.

Tamisa-mi zâmbește și azi. Îi zâmbesc.
Sub poduri scrie sonete, în taină,
Croind din ne rime a veacului haină
Chemându-și mirarea în hore de foc.
Ce cauți? Mă-ntreabă adesea, firesc.
Povești, ii raspund, ce curg în lumină
Făcându-i în vise iubirii, în loc.

Pe-a străzii răscruce, ceasuri aleargă
O goană pestriță zburdă ghiocul
Cu pașii grăbiți să-și prindă norocul
n marea de gânduri, plăceri și himere.
Se fluieră-n vânt în joaca cu focul,
Idei dezgolite învață să meargă
Frângându-se în a lumii durere.

Există un timp pentru orice amurg
Sub ceruri strivite de zgârie-nori
Brăzdate prădalnic de șoimi răpitori;
Există un ceas pentru tihnă-n hotar. 
Tamisa-mi zâmbește șăgalnic, în zori
Purtându-și răstimpul pe ape ce curg
Și taine de veghe pe-al cerului har.

Mă caut în vise, dar ele gonesc
Pe străzile Londrei. Încerc să le prind.
La colțuri de gânduri, mirări mă surprind
În hore de pace. Există un timp
În care nădejdea în brațe-o cuprind
Iar ea mă sărută pe tâmplă firesc.
Există o stradă c-un nou anotimp. 

Mă caut pe mine, găsind Milford Lane.
Trei busturi tăcute privesc în mister
Idei ce se nasc, trăiesc și-apoi pier,
Legând veșnicia de taine divine.
Zărit-am zenitul pe-o bucată de cer
Și-albastru-i sărut pe strada îngustă.
Surâd iar trecutul zâmbește în mâine.

Simona Prilogan, Londra, iulie 2026